luni, 22 martie 2010

10

10 Reguli de baza pe care trebuie sa le cunosti daca ti-ai uitat cheile-n apartament si ai norocu' sa stai la parter:

1. Vizualizeaza ceea ce ai de facut, nu actiona orbeste.
2. Actioneaza in timpul zilei, da mai putin de banuit.
3. NU incerca sa spargi usa, cineva va trebui sa plateasca si pentru asta.
4. Geamurile, desi au gratii, sunt punctul cel mai slab.
5. Zambeste si vei primi ce-ti doresti: Patentul (face minuni).
6. Lucreaza in echipa: unde-s doi, puterea creste (si unde-s patru-i si mai bine).
7. Razi (nu trebuie neaparat sa ai un motiv).
8. Bucura-te ca e geamul deschis, dar mai ales ca cineva incape printre gratii.
9. Insurubeaza gratiile la loc.
10. Inapoiaza patentul.

joi, 18 martie 2010

Cepotifacecuputinasaresipiper?

Marti, 16 martie 2010, a fost o zi speciala. Nu datorita cursurilor de la 8 la 8 si cafelelor aferente, ci mai degraba datorita sarii si piperului. Sarea cred c-a fost unul dintre profi, aici se cuvin ghilimele de rigoare... cred ca sunt mai mari sansele sa fie asistent sau ceva, oricum nu asta conteaza, iar piperul oscilez intre mesajul de dimineata si ninsoarea de la amiaz. Urmeaza sa detaliez.
Totul a inceput cu trezirea la 6 juma', fapt care nu m-a bucurat in mod deosebit, avand cursuri abia peste 2 ore. Am ajuns o ora mai tarziu in oras, la facultate, unde o colega (una pe care n-o stiam si nici nu cred ca suntem in acelasi an) mi-a daruit o bricheta galbena pe care scrie football. M-am bucurat, bineinteles, pentru ca era una dintre acele dimineti groaznice cand aveam pachetu' de tigari, dar nu gaseam bricheta. A urmat o ora de singurate pe una dintre bancile din locul de fumat: o ora in care n-am facut nimic, in afara de a rabda frig si de a ma chinui sa nu termin cafeaua.
Dupa aceste momente in care am agonizat de una singura, a venit momentul de a agoniza impreuna cu colegii care au facut aceeasi alegere ca si mine si anume, de a se inscrie la modulul pedagogic. Spre uimirea noastra, in loc sa facem cursul, cu profa mai suportabila, am facut seminarul (cu cea mai putin suportabila). Am luat oricum o bulinuta sau un punct, nici eu nu stiu exact ce, asa ca nu ma pot plange.
Dupa asta a urmat potentialul piper.
M-am indreptat catre minunatul amfiteatru de chimie. Gandindu-ma ca e o ora rezonabila, am scris 2 mesaje de la multi ani, unul pentru vara-mea, celalalt pentru o prietena si le-am expediat. In urmatoarele minute am primit un telefon, pe care din pacate a trebuit sa-l resping.. Dar la ora 11 si ceva s-a facut lumina. M-a sunat din nou numarul misterios. O tipa pe nume Lori, care imi multumea mie, Lia, pentru mesajul trimis. Nimic ciudat pana aici, stiu. Ii explic ca cred ca e o greseala, ea continua sa-mi explice ca e ziua ei, ca schimba prefixu' si ca are o prietena Lia. Nici acum nimic ciudat? Care sunt sansele ca, trimitand un mesaj de la multi ani unei prietene, sa-l trimiti unui numar gresit? Exista. Dar care sunt sansele ca mesajul pe care l-ai trimis persoanei respective, pe care n-o cunosti, sa se chiar potriveasca? Nu stiu, oricum pe mine m-a miscat si mi-a dat putin de gandit.
La jumatatea lu' Martie, inca ninge. Acest lucru continua sa ma frustreze, fapt pentru care m-am hotarat sa nu-l consider piper, ci un fel de otrava pentru sobolani. Si nu mai vreau sa mai vorbesc/scriu despre asta, chiar daca teoretic imi face bine.
Asa ca, mai bine sa vorbim despre sare. Pentru ca era abia ora 12 si unica pauza pe ziua de marti era atunci si nu mi-era foame si aveam de stat in oras pana la 10 seara, am hotarat sa merg la curs cu alta serie, urmand sa am pauza de la 2 la 4, cand sansele de a mi se face foame erau mai mari si cand poate poate nu mai ningea. Ma gandesc ca aceleasi calcule simple le-au facut si colegii mei, astfel incat amfiteatrul era plin si profu' ne-a dat afara. Ce sa facem? Am ras si-am plecat si, evident, nu ne-am mai intors. Am fost la o cafea cu colegii, moment de cumpana. Rectific, BARFA. Era urat afara, n-aveam altceva de facut.. noi si babele.
Pe urma numai cursuri, nimic interesant, doar un tip la cantina ce ne-a ocupat masa..
Pot spune ca asta e combinatia perfecta pentru o zi speciala? Nu cred, dar sigur pentru o astfel de zi, e nevoie de putin din toate.. se iau ingredientele, se lasa la fiert cu putina sare, putin piper si, chiar daca preferam sa nu stim, putina otrava.

vineri, 5 martie 2010

Daca e Martie, e I A R N A

Acum cateva zile eram frustrata de amplitudinea termica, zi-noapte. Uite ca zeii mi-au auzit rugile si s-au decis sa nu-si mai bata joc de noi: sa fie una si buna. Una si buna I A R N A dupa ninsoarea/lapovita care-i afara. Nu e prima data. Imi amintesc ca, in ultimii 5 ani a fost la fel. Cateva zile de primavara, caldura mare, nopti reci, iar apoi ea din nou. De obicei, in Aprilie primeam acest mic "bonus", insa uite ca anul asta ne putem bucura de un eveniment unic, o exceptie as putea spune: iarna in Martie.
Cu sufletelul meu mic, dar plin de speranta, raman optimista.. Poate, daca ajungem sa personificam I A R N A si sa vorbim de zei care ne-asculta sau nu, putem spera ca zilele astea sunt un felul ei/lor de a ne spune "Adio" (sau "La revedere"?!).

In alta ordine de idei, nu stiu daca "datorita" Iernii sau vointei zeilor, m-am racit. Nu e gripa (nici porcina, nici aviara, nici normala), sunt sigura, nu pentru ca nu se potrivesc simptomele, ci pentru ca intuitia feminina imi spune asta (desi pana acum nu eram convinsa de existenta unei astfel de puteri, acum sunt si n-am de gand sa ofer mai multe informatii despre motivul care m-a determinat sa CRED).
Raceala asta pe care o am ma enerveaza foarte tare, pentru ca e weekend: acel moment al saptamanii care imi da ratiunea de a continua, o mostra de vacanta. Si pentru ca sunt racita, sunt captiva in propria-mi camera, in timp ce ea-si face de cap afara. Ma simt ca-n sesiune, numa' ca macar atunci faceam ceva: acum zac. Zac si nu-mi place sa zac.
In lipsa de altceva am gasit un nou joc, de care aproape m-am plictisit, pentru ca am adunat atat de multi bani incat nu mai am ce face cu ei: nu mai am ce cumpara... asa ca am inceput sa cumpar acelasi lucru de mai multe ori. Am realizat ca intr-adevar banii nu aduc fericirea (cel putin in joc). Si ca, desi suna babeste, nu ma voi sfii sa o spun: noi sa fim sanatosi.

O intrebare insa ramane fara raspuns pentru mine: oare paracetamolul, ceaiul, mierea, dar mai ales dorinta mea de insanatosire vor fi mai puternice decat principala rivala, I A R N A si aliatii sai, zeii?
Nu o zic ca sa-i speriu (desi recunosc ca unul dintre principalele motive e asta) , dar eu nu ma voi da batuta, voi lupta cu toate fortele, iar asta nu e valabil doar cand vine vorba de sanatate, ci pentru oricare dintre dorintele mele.

marți, 2 martie 2010

Inceputul primaverii.

Nu tu pasarele care canta, nu tu copaci care-nverzesc.
A trecut luna Februarie cum a trecut cu Valentine's Day si cu Dragobete, am ajuns in Martie, si parca nu era destul, vine Martisorul, Babele, Ziua Femeii. Da, ar trebui sa fiu fericita, prilej de sarbatoare la romani, bauta la barbati si flori si chiciuri la fomei. Avand in vedere ca ma aflu in categoria "fomei", nu ma prea-ncanta ideea. Nu am de ce ma plange, anu' asta pana acum, am primit numai lucruri frumoase, se vede c-am trecut la un alt nivel. Da' oricum tot ma enerveaza sa merg pe strada si sa vad ghiocei, martisoare.. si cupluri mult prea indiscrete pentru gustul meu.
Legat de ghiocei, mi-am adus aminte de o fata de vreo nu-stiu-cati ani, care vindea ieri prin centru. Si azi, surpriza, cand ma duc acasa, dau de ea pe autobus, saraca, c-un copil in brate, de cateva luni, evident al ei. Ala da cadou de primavara. Cam prost anotimp.
Azi am avut si 10 ore de cursuri, bine ca de fapt am stat numa' la vreo 9, da' oricum s-au acumulat 12-13 ore in oras, ca am avut si-o pauza. Am mancat la cantina, ca tot studentu', low cost, si am murit de frig dimineata si de cald la pranz. Ce-i drept, macar un lucru amuzant mi s-a intamplat, in afara faptului ca mi-am "tatuat" o ancora cu pixu' pe mana: am plecat dintr-o cafenea cu o alta geanta... sa fie din cauza oboselii? Cert e ca, pentru un somn bun, sunt in stare sa gasesc zeci, poate mii de motive.
Da, e cazul sa ma culc, in speranta ca maine nu voi mai da peste martisoare urate, prost-gust si pipite si nici nu voi mai lua alte genti si, mai ales, nu voi face copii . Vorba ceea, gen Creanga, speranta moare ultima (si aici vine un smecher da' cartier si zice "da' moare").

luni, 1 februarie 2010

Cateva adictii

Din cauza perioadei stresante prin care trec, am devenit dependenta de seriale. Realizand ca am intrecut oarecum masura, in momentul in care am ajuns sa vizionez acelasi serial, desi-l mai vazusem, am hotarat sa pun capat acestei adictii, pentru ca oricum mai am una (fumez) , si nu-mi tre' doua.
Solutia pare simpla: pentru a scapa de o adictie, o inlocuiesti cu ceva cel putin la fel de placut. Asta am invatat la unul dintre seminarii.
Perfect. Am hotarat sa inlocuiesc serialul cu un joc, de care am ajuns dependenta; am incercat sa inlocuiesc jocul cu ceva care m-ar stimula: portocale; si de ele am ajuns dependenta.
Acum mananc portocale in timp ce ma uit la seriale, iar in pauzele dintre episoade, in timp ce bsplayeru' cauta subtitrarea, ma joc rapid ceva.
Ultima hotarare pe care am luat-o e sa nu renunt la nimic. Nici la tigari, desi-s rele si pe deasupra si scumpe, nici la seriale, desi le-am mai vazut si uneori stiu replicile mai bine decat personajele in sine, nici la joculete, desi am trecut toate levelurile, nici la portocale, ele oricum nu-mi fac nimic rau. Am hotarat sa imi pastrez adictiile. Nu pentru ca m-am dat batuta, nu e asta, ci pentru ca pur si simplu imi place si pentru ca nu vreau sa imi refuz nimic din ce-mi place, macar pana mai pot (m-am obisnuit sa mi se aminteasca in mod constant ca "in viata nu poti sa faci mereu ce-ti place, mai tre' sa faci si ce nu-ti place" si-mi place sa ma gandesc ca, cel putin pentru moment, sfidez viata).

duminică, 24 ianuarie 2010

Prima sesiune

Suna clasic, stiu: prima sesiune.
Planuisem sa scriu abia dupa ce se termina, dar uite ca, in cautarea unui pretext de a nu invata, duminica noaptea la ora trei juma', am ajuns in situatia in care ma vad obligata sa scriu. Dac-as sta sa rezum ce s-a-ntamplat din mai 2009, pana-n ianuarie 2010, as avea destule de scris; ma tem c-ar trece sesiunea. Asa ca, din considerente pur organizatorice, am sa scriu despre altceva: despre prima sesiune.
Fara sa-mi dau seama am intrat si eu, ca tot omu' bun la facultate. Tot asa, fara sa-mi dau seama, am ajuns ca tot omu' mai putin bun, in sesiune, fara sa-mi fi imaginat vre-un plan de bataie, sau sa fi citit ceva. Nici nu stiu cum de mi-a scapat, de data asta, eu care-mi planific in general totu', pe ore. Mint. Intotdeauna am lasat lucrurile sa mearga de la sine, si da, e vina mea ca am ajuns in mijlocul sesiunii fara niciun fel de pregatire si mai mult, fara niciun fel de motivatie. Bine, motivatia mea e vacanta, dar aia vine oricum, si fara examene luate. Mi-am amintit acum, de-o scena din liceu, cand una dintre profesoare m-a-ntrebat ce fel de exemplu sunt eu pentru "ai mai mici" si eu foarte mandra si in acelasi timp, lipsita de bun simt, i-am spus sa ia catalogu' sa se uite. Bun exemplu-n liceu, prost exemplu-n facultate...
Lasand la o parte dezinteresul meu si nostalgiile gen "ani de liceu", alta treaba care ma indigneaza din ce in ce mai tare e ca nu ma mai emotionez. Doamne si ce isterii faceam uneori inaintea unui test in liceu.. si cate pretexte nu inventam sa nu merg ca poate m-asculta. Acum n-am nici pe dracu'. Ma panichez, cam cu o noapte inainte de examen, da-mi trece cand vad subiectele. Statistic vorbind. (Aici se cuvine un "Cine stie, cunoaste"?!). Ideea e ca, nu ma simt vinovata deloc. Nu ma simt, in general, dar acum cu atat mai putin. Singuru' lucru care ma enerveaza e ca am facut ca tot omu', si la sfarsitu' sesiunii, conform traditiei, ar trebui sa am vreo 5 restante din 6 examene date. Ala de la Engleza luat. Si nu prea-mi convine. Ce-i de facut? Nu stiu, poate sa trag tare. Hai ca-n doua zile am cu Marga. Sau poate sa, "tac si sa fac" cum zice poporu'... (poate nu poporu' da' nu-mi mai amintesc de unde-i vorba si decat sa citez gresit, mai bine-asa).
Da. Intreb publicul, sun un prieten. Si cred ca m-am decis, pentru a doua varianta.

marți, 12 mai 2009

libertatea presei

colegului nostru, has daniel




aici si aici vedem cum se realizeaza un articol prost. sau doua. nu ma pot hotari inca oricum, care dintre ele este mai lacunar din punct de vedere informational. tot in cele doua articole vedem cum se exploateaza moartea unui om, indiferent de cum a fost el, indiferent de ce-a facut in timpul vietii. un om care nu mai e.

e liniste-n sincai, e liniste "la tigara".

sa vorbim mai intai despre has: nu l-am cunoscut. nu mai stiu daca am vorbit vreodata cu el. nu i-am cerut niciodata foc si nici el mie si nici nu ne-am salutat. vorbea mult insa, era imposibil sa nu-l remarci sau sa nu te binedispuna intr-un fel sau altul :puteai fie sa razi cu el, fie de el. oricum efectul era acelasi.

sa vorbim acum despre libertatea presei: daca traim intr-un stat democratic(sau asa ne place sa credem), unde sunt valorile acestuia? domnilor jurnalisti, rolul dumneavoastra nu este sa preluati informatii eronate si nici sa batjocoriti moartea unui om. informarea cetatenilor NU este o afacere. "jurnalistul nu trebuie sa serveasca niciunui scop comercial sau necomercial, ori vreunei cauze particulare". "un jurnalist are putere. o putere de care n-ar trebui sa abuzeze niciodata, nici atunci cand lucreaza la un articol, nici in viata de zi cu zi" (d. randall "jurnalistul universal. ghid practic pentru presa scrisa"). domnilor jurnalisti, rolul dumneavoastra este acela de a informa CORECT, in mod obiectiv, fara nicio implicare personala. asta spune teoria, ca un jurnalist este "orice persoana, indiferent de nationalitate, care are un serciu platit si regulat de editor, reporter, fotograf, cameraman sau tehnician in presa scrisa, radio, teleziune, care isi exercita profesiunea in acord cu principiile etice si cu normele silite de profesie; actitatea sa profesionala consta in cautarea, primirea sau distribuirea informatiilor, opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicatiile periodice, agentii de presa, sercii de radio-teleziune sau stiri filmate". din pacate, practica nu face decat sa argumenteze in favoarea afirmatiei conform careia jurnalismul nu este nimic altceva decat barfa organizata..
cred in libertate, cred mai ales in libertatea in gandire si implicit in libertatea presei.
pe langa asta, mai cred si-n competitivitate si profesionalism. naiva? poate.
insa nu atat de naiva incat sa cred in inconsistenta logica a unur texte puerile.
domnilor jurnalisti, libertatea presei nu e un drept mai drept decat celalalte drepturi. avem dreptul la viata. avem dreptul la viata privata. avem dreptul la moarte. si dac-am murit, n-avem dreptul la o moarte privata?!